← Înapoi la proiecte Evenimente districtuale

Christmas for Everyone

Magia sărbătorilor dusă în casele familiilor care au nevoie de sprijin.

Christmas for Everyone
Interact Suceava Cetate04

„Bucuria Crăciunului nu vine din ceea ce primim, ci din ceea ce dăruim.”

Christmas for Everyone este inițiativa prin care membrii clubului Interact Suceava Cetate aduc bucuria și magia sărbătorilor de iarnă în casele familiilor care au nevoie de sprijin. Scopul proiectului este de a le oferi șansa de a se bucura de spiritul Crăciunului, prin cadouri și momente speciale care să le facă să simtă că nu sunt singure.

Încă de la înființarea clubului nostru, proiectul a fost dedicat copiilor de la Școala Gimnazială Osoi. Ei au fost primii care ne-au învățat ce înseamnă, cu adevărat, bucuria de a dărui. Putem spune că am crescut împreună: noi, ca voluntari și comunitate unită, iar ei, ca mici visători care așteaptă cu emoție magia sărbătorilor.